Colecţia de artă contemporană a Cercului Militar Naţional - page 42

43
Ion Popescu NEGRENI
Nåscut la 2 ianuarie 1907 în comuna
Negreni – Olt. Decedat în 2001.
Dupå absolvirea Academiei de Arte
Frumoase din Bucure¿ti (1927–1931) sub
îndrumarea mae¿trilor Camil Ressu ¿i
Constantin Artachino, (urmând în paralel
¿i Facultatea de Drept - 1927–1929), se
dedicå învå¡åmântului (profesor la Bråila,
iar din anul 1954, la Institutul de Arte
Plastice „Nicolae Grigorescu” din
Bucure¿ti). În paralel cu activitatea de la
catedrå (a pregåtit câteva genera¡ii de
pictori) are o bogatå activitate
expozi¡ionalå. Timp de ¿ase decenii va fi
prezent în zeci de expozi¡ii de grup,
colective, personale, saloane oficiale sau
alte evenimente plastice din ¡arå sau de
peste hotare, cu lucråri care l-au plasat
printre marii
mae¿tri ai artei
contemporane române¿ti. A poposit prin
mai toate ¡årile Europei, prin Orient, Asia
sau S.U.A., fiind distins cu premii,
diplome ¿i
medalii.
Spunea despre sine cå
„Am fost ¿i sunt
receptiv la valorile spirituale transmise
de predecesori, la efortul lor cåtre mai
bine, cåtre frumos, adevår ¿i libertate.
Am considerat ¿i consider cå omul
constituie tema majorå a artei.”
SIMION BÅRNUºIU
ulei pe carton,
60 x 73 cm
1...,32,33,34,35,36,37,38,39,40,41 43,44,45,46,47,48,49,50,51,52,...83
Powered by FlippingBook