Elemente de istorie

Istoria orașului Alba Iulia începe cu cetatea dacică de la Piatra Craivei - un masiv stâncos ce domină orizontul dinspre nord - descoperită în ultimii ani. Vechiul Apoulon dacic era reședința unui trib sau a unei uniuni de triburi care stăpânea zona centrală a Mureșului și o parte din munții Apuseni.

În perioada regatului dacic al regilor Burebista şi Decebal, Apoulon cunoaște o deosebită înflorire, ajungând unul dintre cele mai mari centre urbane ale Daciei. Primul război daco - roman, din timpul regelui Decebal a pus Apoulon-ul la grele încercări de ordin economic. în schimb, al doilea război, condus de Traian, care viza aici regiunea bogată și minele de aur și argint, i-a adus distrugerea definitivă.

În epoca romană, Apoulon-ul dacic devenit APULUM, cunoaște o mare dezvoltare. Primul nucleu al orașului, ale cărui începuturi trebuie puse imediat după anul 106 d. Ch., a fost castrul legiunii a XIII - a Gemina. Prin administrația impusă de Traian la Apulum s-a pus temelia organizării celui mai mare centru urban din Dacia romană.

Doar după câteva decenii, Apulum marca nu numai un mare centru administrativ, militar, economic și rutier, ci și o copie fidela a vieții romane din marile orașe ale imperiului. În sec. II si III ajunge o mică Roma a Daciei. A urmat apoi o perioadă în care popoarele barbare s-au stabilit rând pe rând în Dacia. Apulum iși pierde treptat rolul central economic și social ce-l avusese, dar se vădește pătrunderea creștinismului.

In 1291, convocand o dieta la Alba-Iulia, regele Andrei III emite o diploma pentru nobilii saxoni, secui si romani. Conducatorii romani care nu accepta deznationalizarea si catolicizarea, pleaca trecand muntii in partile Tarii Romanesti si Moldovei.

La 1442 Iancu de Hunedoara pregătește, în cetatea Alba Iulia atacul împotriva otomanilor, care au invadat Transilvania. Lupta s-a dat la Sintimbru. După moartea sa, de ciuma, în 1456, Iancu de Hunedoara este înmormântat în Alba Iulia, sarcofagul sau se află în Catedrala romano-catolica din oraș.

Important centru economic, Alba Iulia are și o importanță politică deosebită, în perioada 1291 si 1540, desfăşurându-se aici 51 de ședințe ale dietei Transilvaniei. După 1541 Alba Iulia, devine capitala principatului autonom al Transilvaniei până în anul 1690, aflat sub suzeranitatea Imperiului otoman.

Evenimente politice, sociale și culturale, momente de mare importanță din viața poporului nostru, au loc la Alba Iulia. Cel mai memorabil eveniment se petrece la sfârșitul sec. al XVI - lea: intrarea triumfală în oraș a lui Mihai Viteazul (1593 - 1601) împreună cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599, trei zile după biruința de la Selimbar. Alba Iulia avea să devină astfel după cucerirea Moldovei, prima capitală a celor trei țări unite sub sceptrul marelui voievod. Acțiunea lui constituia prima încercare de unificare politică a țărilor romane. Din Alba Iulia Mihai Viteazul a condus cele 3 țări românești, prin măsuri menite să-i consolideze domnia; aici se intitulează voievod și domn a toata țara Românească și al Ardealului și al țării Moldovei.

Alba Iulia a ramas cu simbolul sau imaginat atunci, acela al unitatii romanesti, iar faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul au ramas si ele vii si nu numai pentru poporul roman. Lupta sa antiotomana va intra in legendele popoarelor balcanice inrobite, ca simbol al dorintei, ce va strabate printre veacuri, pentru eliberare nationala iar realizarea sa politica de o clipa va constitui un testament negrait pentru toti domnii si principii veacului.

Unitatea politica realizata de Mihai Viteazul la Alba Iulia continua sa se manifeste sub diverse aspecte.Ideea de a stapani toate trei principatele a intrat si in ambitia si orgoliul lui Bathory Gabriel, inscaunat,în 1613, la Alba Iulia, cu ajutorul domnitorilor romani din principatele vecine. A fost o domnie buna pentru Alba Iulia care va atinge o culme de glorie si belsug, a progresului politic constitutional dublat de o propasire culturala, de data asta si in favoarea maselor romanesti

Un  loc important în istoria localităţii l-a reprezentat cetatea Alba Iulia. Ea este singura fortificaţie de model Vauban bine conservată din România, proiectată de inginerul italian Giovanni Morando Visconti, planul acestuia fiind completat de generalul de geniu Weiss. Planurile, ţinând seama şi de relieful locului şi de necesitatea de a încorpora vechea cetate princiară, prevedeau o cetate heptagonală cu şapte bastioane, dintre care trei mari în unghi drept şi unul obtuz, pe latura de vest. Două dintre bastioane înglobau şi bastioanele vechii cetăţi din secolul al XVII-lea ce jucau acum rolul de cavalieri. Bastioanele aveau urechiuşele rotunjite şi nu aveau flancurile prevăzute cu cazemate, flancarea fiind asigurată doar de bateriile amplasate pe platforme, după sistemul mai vechi, înlocuit de Vauban. Flancarea era întărită de câte doi cleşti plasaţi în dreptul fiecărei curtine,  cu înălţimea contraescarpei (cca 4 m) şi laturile d 40, 30 şi 20 m.

La 18 aprilie 1714 prinţul Eugeniu de Savoia, preşedintele Consiliului aulic de Război al Imperiului Romano-German a aprobat planurile şi a dispus începerea lucrărilor de construcţie. Piatra de temelie a fost pusă la 4 noiembrie 1715 în prezenţa guvernatorului militar al Transilvaniei contele de Steinville, oficialităţilor şi a unui sobor de preoţi. Lucrările s-au efectuat până la 1738 prin munca a 20 000 de lucrători, împărţiţi în serii săptămânale, recrutaţi mai ales dintre ţăranii din împrejurimile oraşului. Pentru lucrările de pietrărie au fost aduşi meşteri italieni şi din târgurile transilvane, cei de la Lipova ajungând să formeze chiar o mahala a Albei Iulia – Lipoveni. Grupurile statuare, inscripţiile ornamentate au fost executate de o echipă de la Viena condusă de scuptorul König.

Bastioanele ce aveau să fie numite Capistrano (ulterior al Translvaniei), Sfânta Elisabeta, Sfântul Carol, Sfântul Mihail, Trinitarienilor, Sfântul Ştefan (ulterior Steinville), Prinţ Eugeniu. Au fost construite la o înclinaţie de 80o, din cărămidă cu un soclu de piatră, cu grosimea de 2,50 m la bază şi 1,20 la partea superioară, cu înălţimea totală de 10-12 m, legate  între ele cu curtine executate în aceeaşi manieră. Muchiile bastioanelor sunt din piatră ca şi coronamentul zidurilor, unde sunt şi grupuri statuare şi inscripţii.

Cetatea cuprinde dincolo de contraescarpă, în dreptul bastiaonelor, spre întărirea apărării, semilune şi raveline, cu parapete şi pieţe de arme şi o contragardă de 25-40 m sprijinită pe un zid de 6-8 m. Toate acestea fac parte integrantă din fortificaţie. În cetate existau aresenalul, pulberăria şi depozitele de echipament şi provizii pentru o garnizoană de peste 10 000 de ostaşi; patru puţuri adânci de 30-40 m asigurau alimentarea independentă cu apă, era un sistem de canalizare cu două trasee principale şi ramificaţii. O moară funcţiona pe bastionul Transilvaniei. Intrarea în cetate se face pe la est şi vest, pe câte trei porţi, dintre care ultima sub forma unui culoar boltit ce străbate curtina. Poarta principală este făcută în onoarea împăratului Carol al VI-lea de Habsburg ca biruitor asupra turcilor. Sculpturile baroce ale porţilor sunt de o deosebită valoare. Împreună cu urmele Apulumului roman, cu ale reşedinţei princiare cu catedrala catolică şi cea ortodoxă a Încoronării, cetatea bastionară a Albei Iulii conferă sitului valoarea unui monument al patrimoniului mondial.

În anul 1779 taranii au înaintat autorităților de la curte numeroase jalbe, în care cereau repararea nedreptăților de care sufereau. Între aceste acțiuni se înscrie și cererea înaintată împăratului de Horia și Closca. Lor li se alătura, în 1784 și Gheorghe Crisan. Se aprinde astfel torța care va da foc pulberii de nemulțumiri acumulate de secole. Deși răscoala a fost înfrântă iar căpeteniile au fost aduse în lanțuri în cetate la Alba Iulia la 27 decembrie 1784, ea a zguduit puternic, pentru un moment, întreg edificiul orinduirii feudale. Locuitorii orașului au fost martorii, împietriți de ură și groază, ai supliciului frângerii cu roata a martirilor răscoalei țărănești, osânda ce constituie una dintre cele mai cumplite cazne aducătoare de moarte din câte a cunoscut omenirea.

Din acest moment istoric, Alba Iulia a căpătat și valoarea de simbol al luptei maselor populare pentru dreptate socială și libertate.

În timpul revoluţiei din anii 1848-1849,  oraşul Alba Iulia a participat din plin la două dintre etapele principale ale acesteia. Astfel, la sfârșitul lui martie 1848, la Alba Iulia meseriașii și intelectualii, puțini câti erau, țin o adunare de protest, marcând aderarea lor la primele cuceriri revoluționare, iar in 1849, garnizoana formată în mare parte din ostași români se aliază luptei revoluționare din Munții Apuseni, condusă de Avram Iancu.
Și așa precum pe porțile cetății feudale de Alba Iulia în 1514 s-au țintuit părți din trupul martirizat al lui Gheorghe Doja iar în 1785 tot acolo, s-a consumat supliciul lui Horea și Closca, în 1851 Avram Iancu arestat și adus la Alba Iulia este terorizat și bătut pentru că se credea că așa se va curma lupta de apărare a țăranilor luptători de la 1848.  

Primul Război Mondial aduce după sine prăbușirea imperiului austro-ungar. În aceste momente cruciale, forțele politice ale națiunii române din Transilvania, sprijinite de întreaga suflare românească, au trecut la înfăptuirea idealului, de  unire Transilvaniei cu România.

Orașului Alba Iulia i-a revenit marea și nobila misiune de-a găzdui desfășurarea acestui măreț act din viața României moderne. Evocând atmosfera creată cu ocazia evenimentului, amintim că în dimineața zilei de 1 decembrie 1918 spre Alba Iulia se revărsau adevărate torente populare, care veneau să pecetluiască de asta data unirea începută, cu trei veacuri în urmă, tot în acest loc, de Mihai Viteazul.

Prin cuvântul lor aduceau mesajul poporului care i-a ales și i-a însărcinat să hotărască în numele sau unirea. În zorii zilei de 1 decembrie, mulțimea adunată în straie de sărbătoare, care reprezentau costume din toate părțile României, sub falfairile sutelor de steaguri tricolore, înconjoară clădirea în care va ține marele sfat național. Delegații oficiali, cei 1228, se înghesuiră în această clădire a cărei sală mare poartă azi numele de Sala Unirii. Atunci era un cazinou militar. Către ora 10 dimineața sosesc fruntașii politici români, primiți cu urale. Pe platoul din spatele cetății - câmpul lui Horea – s-au adunat peste 100.000 de oameni din toate colțurile Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului, cu flamuri și inimile pline de un singur gând: vrem unirea tuturor românilor. Când Vasile Goldis citește moțiunea istorică, adunarea aproba furtunos și voința de integrare a națiunii se împlinește categoric. După votarea unirii, de la tribune improvizate deputații au adus la cunostința poporului marele act al unirii Transilvaniei cu România.
Călătorul care trece astăzi prin Alba Iulia devenită centru turistic, vizitând Muzeul Unitatii Naționale din chiar clădirea unde s-a înfăptuit, vede săpat în piatră pe frontispiciul arcului de triumf de la intrare: „În anul Domnului 1918, 1 decembrie, în acest loc s-a proclamat pentru totdeauna și în mod irevocabil prin votul solemn și unanim al poporului, unirea Transilvaniei cu întreaga Daco-Romania. Eternă fie aducerea aminte a acestui act măreț”. Ratificarea unirii Transilvaniei cu România s-a făcut apoi prin Decretul Lege nr. 3631 din 11/24 dec. 1918.

În anul 1922 se ridica Catedrala reîntregirii neamului unde în ziua de 15 octombrie are loc încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria.

După evenimentele din Decembrie 1989, la 1 decembrie 1990, la Alba Iulia s-a sărbătorit pentru prima oară Ziua Națională a României.

Ca o recunoaștere a rolului pe care l-a avut Alba Iulia în istoria neamului, în fiecare an la 1 Decembrie se sărbătorește aici Ziua Națională a României, municipiul Alba Iulia fiind declarat de către Parlamentul României în anul 1994 CETATE SIMBOL A MARII UNIRI A ROMÂNILOR.