111
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
a avizat această formulă, ceea ce a atras observaţii ale
generalului Constantin Niculescu, ministrul de resort
11
.
„Mă surprinde, scria generalul Niculescu, la 17 august
1940, cumgaranţia oficială a Ministerului de Război nu
servește suficient asigurarea unei sume de 2 000 000
lei. Semnătura ministrului angajează sume cu mult
mai mari”
12
.
La 19 august 1940, generalul Gheorghe Argeșea-
nu aducea la cunoștinţa ministrului că era nevoie de
o nouă convocare a Consiliului superior de conducere
pentru modificarea Statutului, prin care să se permită
Cercului Militar acordarea de împrumuturi către alte
cercuri militare, sub garanţia Ministerului Apărării Na-
ţionale
13
. La acest raport nu s-a mai primit niciun răs-
puns din partea ministerului.
Desigur, explicaţia unei asemenea conduite con-
stă în situaţia generală a ţării. Aceste discuţii aveau loc
în momente de mare tragedie pentru statul român,
când integritatea și existenţa sa erau grav afectate.
La 28 iunie 1940, România s-a înclinat în faţa notelor
ultimative sovietice, acceptând cedarea Basarabiei
și a nordului Bucovinei, iar la 30 august, Germania și
Italia impuneau Dictatul de la Viena, prin care nord-
estul Transilvaniei era transferat Ungariei. De altfel, în
ziua când generalul Argeșeanu trimitea documentul
la minister, la Turnu-Severin erau în plină desfășurare
convorbirile româno-ungare care nu aveau să ducă la
nici un rezultat
14
.
Destrămarea României Mari, după doar două de-
cenii de existenţă, a generat mari convulsii în viaţa po-
litică românească. Regele Carol al II-lea, principalul vi-
novat de conduita statului român în vara anului 1940,
a fost obligat să părăsească ţara și tronul, acesta din
urmă fiind preluat de fiul său, Mihai I. Dar atribuţiile
noului monarh au fost substanţial reduse, puterea fi-
ind preluată de generalul (ulterior mareșalul) Ion An-
tonescu, devenit „conducător” al statului. El și-a aso-
ciat la guvernare Mișcarea Legionară, singurul partid
politic admis, România proclamându-se„stat naţional-
legionar”. Colaborarea dintre Antonescu și legionari a
durat până în ianuarie 1941, când aceștia din urmă au
fost îndepărtaţi de la guvernare pe cale violentă
15
.
Toate aceste evenimente, bulversante pentru so-
cietatea românească, au condus la diminuarea activi-
tăţii Cercului Militar. Totuși, acesta a continuat să fie,
mai ales prin palatul său somptuos, o instituţie impor-
tantă a armatei române. La 14 octombrie 1940, de pil-
dă, Ion Antonescu a oferit un banchet Misiunii militare
germane, sosită în România cu două zile în urmă
16
. Au
participat șefii misiunilor de uscat și aeriană, genera-
lul de cavalerie Erik Hansen și, respectiv, generalul de
aviaţie Wilhelm Speidel, șeful de stat major, generalul
Arthur Hauffe, ministrul german la București Wilhelm
Fabricius, generali și ofiţeri români și germani. În toas-
tul său, generalul Antonescu a arătat că misiunea se
găsește în ţară la chemarea guvernului Gigurtu, defi-
nind astfel prezenţa ei: „A recurge astăzi la experienţa
și doctrina unei mari armate și la posibilităţile tehnice
ale unei industrii de război, pentru a organiza pe baze
noi armata și securitatea, este de a face un act de pa-
triotism, pe care ţin să-l subliniez în faţa dumneavoas-
tră”
17
.
Dar dincolo de evenimentele politice și militare,
Palatul Cercului Militar a fost nevoit să facă faţă și ca-
taclismelor naturale, precum marele cutremur din 10
noiembrie 1940, ora 3.39. A avut o intensitate de 7,4
pe scara Richter și efectele lui au fost catastrofale în
Muntenia, inclusiv în București, dar și în sudul și cen-
trul Moldovei, orașul Panciu fiind distrus în proporţie
de 90%. Cutremurul s-a resimţit pe o regiune vastă, de
la Istanbul la Odessa și de la Moscova la Leningrad, fi-
ind înregistrat și în Noua Zeelandă
18
.
Numărul victimelor a fost estimat la circa 1 000,
dintre care 300 în București, iar al răniţilor, la 4 000.
