Cercul Militar Național - Monografie - page 194

145
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
„Clubul amiralilor”, înfiinţat în anul 2006, a organi-
zat, la 7 mai 2009, pentru al treilea an consecutiv, Gala
premiilor asociaţiei pentru cea mai bună lucrare cu su-
biect marinăresc. Ofiţerul anului a fost declarat maio-
rul Marius Gheorghescu, din Batalionul 307 infanterie
marină.
Omagierea tradiţiei
Perioada post-decembristă a adus cu sine și un
reviriment al tradiţiei acestei instituţii etalon a arma-
tei române și a palatului ei, pierdută, în bună măsură,
în timpul regimului comunist. Sub deviza „Zilele cul-
turale ale Cercului Militar Naţional” (10-16 decembrie
2001) s-au sărbătorit 125 de ani de existenţă a institu-
ţiei, data luată în considerare fiind 15 decembrie 1876,
când s-au adoptat statutele. Prima acţiune a constat
într-un ceremonial militar, respectiv religios, săvârșite
cu prilejul dezvelirii însemnului comemorativ (placă
turnată în alamă), pe care sunt înscriși proiectanţii Pa-
latului Cercului Militar, și a plăcii de marmură pe care
sunt înscriși conducătorii Cercului Militar, de la înfiin-
ţare până în prezent. A urmat vernisarea unei expoziţii
eveniment: „Militari în saloanele bucureștene”, realiza-
tă în colaborare cu două instituţii importante: Muzeul
Municipiului București și Muzeul Militar Naţional. Cu
acest prilej, au fost prezentate exponate de patrimo-
niu: costume, obiecte de podoabă, porţelanuri, piese
de mobilier. De asemenea, s-a făcut o incursiune în
istoria costumului militar și civil de salon din secolele
XIX-XX și au fost reliefate, prin mijloace muzeistice, tra-
diţii și mode care au reflectat cerinţele vieţii mondene
pe parcursul celor două secole.
A urmat spectacolul de divertisment „Noi și un alt
mileniu”, în care au evoluat artiști consacraţi ce s-au
afirmat ori au activat în formaţii artistice ale Cercului
Militar Naţional: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Gabri-
el Dorobanţu, Daniela Gyorfi, Eugen Cristea ș.a. Tot cu
acest prilej, sub titlul„Memoria peliculei”, s-a prezentat
o gală de filme documentare realizate de-a lungul tim-
pului de Studioul Cinematografic al Armatei, consacra-
te Cercului Militar Naţional. În ziua de 13 decembrie, la
Sala Bizantină, s-a lansat lucrarea„Cercul Militar Naţio-
nal”, apărută la Editura Popa’s Art, o primă și meritorie
încercare de sintetizare a istoriei instituţiei.
Momentul de vârf al aniversării a fost festivitatea
oficială (14 decembrie), la care au participat persoane
cu funcţii publice, personalităţi militare, artiști, scriitori,
ziariști. Au fost prezentate mesaje din partea președin-
telui României, Ion Iliescu, a primului ministru Adrian
Năstase, a miniștrilor Apărării și Culturii, Ioan Mircea
Pașcu și Răzvan Theodorescu. S-au acordat diplome
celor care, de-a lungul deceniilor, au fost legaţi, într-un
fel sau altul, de Cercul Militar Naţional, contribuind la
buna desfășurare a activităţii acestuia, dar și la proteja-
rea și dezvoltarea valorilor de patrimoniu ale Palatului
Cercului Militar Naţional.
Seara a fost rezervată spectacolului „De la mic la
mare – prezent la sărbătoare”, susţinut de formaţiile
artistice de copii ale Cercului Militar Naţional (grupul
vocal, formaţia de majorete, ansamblul de dans mo-
dern și sportiv, grupul de gimnastică aerobică) la care
s-au adăugat grupul vocal și formaţia de dans modern
a Clubului copiilor – Sector 6.
Sâmbătă, 15 decembrie, a fost „Ziua Porţilor Des-
chise”, în care toţi cei interesaţi, militari și civili, au avut
ocazia să viziteze sălile palatului, pregătit de sărbătoa-
re, și să participe la activităţile culturale. Seara, în sălile
Bizantină, Gotică și Norvegiană a avut loc marele bal
aniversar, agrementat de un spectacol retro, cu tineri
costumaţi în fracuri, cu jobenuri, voalete, rochii cu
trenă, evantaie ș.a. Balul a fost precedat de un scurt
1...,184,185,186,187,188,189,190,191,192,193 195,196,197,198,199,200,201,202,203,204,...265
Powered by FlippingBook