Cercul Militar Național - Monografie - page 45

44
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
viste, realizarea de abonamente anuale la cele mai im-
portante publicaţii de specialitate din ţară și străină-
tate și donaţii. An de an, bugetul instituţii a prevăzut
fonduri pentru cumpărarea de cărţi și reviste și pen-
tru abonamente, dar ele s-au dovedit insuficiente. De
exemplu, în Adunarea generală din 31 ianuarie 1897,
mai mulţi ofiţeri au ridicat problema dotării bibliotecii,
solicitând mărirea fondurilor destinate cumpărării căr-
ţii. Generalul Arion, care conducea ședinţa, a relevat
justeţea acestei cereri, dar a subliniat și faptul că bibli-
oteca nu va fi niciodată completă, nici chiar dacă s-ar
aduce „lucrările din Biblioteca din Alexandria”
40
. Solu-
ţia ar fi un credit special destinat cumpărării de cărţi și
nu doar cei 500 de lei prevăzuţi în bugetul pe anul în
curs.
Interesant de subliniat totuși este că mare parte
din aceste lucrări și reviste erau franţuzești sau în lim-
ba franceză, ceea ce arată că, în pofida eforturilor pe
care regele Carol I le-a întreprins, orientarea corpului
ofiţeresc rămânea francofonă și francofilă. Printre pu-
blicaţiile autohtone la care cercul era abonat perma-
nent se aflau„Revista Armatei”,„Noua Revistă Română”,
„Muzica”,„Minerva”,„Revista Artileriei”,„Revista Infante-
riei”, „Buletinul Armatei și Marinei”, „România ilustrată”
etc., iar dintre cele străine se reţin „La Revue de deux
mondes”, „La France Militaire”, „Revue du Génie”, „Re-
vue d’Infanterie”, „Revue de l’Armée Belge”, „Revue de
l’ Intendence Militaire”, „Journal des Sciences Militaire”
etc. Printre ziare se mai aflau și „The Ilustrated London
News”, „Le Temps”, „L’Illustration”, „L’Indepedance Rou-
maine” etc
41
. Abonamentele la publicaţii și cumpăra-
rea cărţilor se realizau prin Casa de Librărie Socec &
Co, care scutea cercul de plata transportului și a cores-
pondenţei. Și donaţiile au reprezentat o sursă care a
contribuit la completarea fondului de carte. Astfel, în
ianuarie 1903, colonelul C.N. Constantinescu a donat
bibliotecii cercului 20 de lucrări și publicaţii
42
. În același
an, locotenent-colonelul (r) P. Papadopol a donat două
exemplare din lucrarea
Despre organizarea corpului ofi-
ţerilor de rezervă
. Trei ani mai târziu, în 1906, generalul
ConstantinHârjeu a donat cartea sa, P
regătireaarmatei
pentru război
, iar în aprilie același an, directorul revis-
tei „Economia naţională” a donat 50 de exemplare ale
broșurii
Creșterea și îmbunătăţirea rasei vitelor noastre
,
cu rugămintea ca să fie distribuite membrilor cercului.
Comitetul a decis ca două exemplare să intre în fon-
dul bibliotecii, iar restul să fie date gratuit ofiţerilor din
garnizoană
43
. În același an, cercul a cumpărat lucrarea
La Guerre russo-japonaise
, despre conflictul abia înche-
iat (se derulase în perioada 1904-1905) și încheiat cu
victoria surprinzătoare a Japoniei
44
.
O iniţiativă demnă de semnalat a fost aceea a des-
chiderii unei secţiuni pentru Războiul de Independen-
ţă, cercul propunându-și „să adune tot ce s-a scris în
diferite limbi, referitor la această campanie”
45
. Astfel
că, numai în anul 1911, această secţiune s-a îmbogăţit
cu 30 de volume, unele provenind din donaţii, precum
cea a căpitanului C. Durma, membru al Comitetului
de administraţie, care a oferit șapte volume broșate și
colecţia ziarului „Războiul”, devenită, între timp, foarte
rară.
În anul 1910, biblioteca a ajuns la 1 762 de volu-
me românești și străine. Numărul ofiţerilor care frec-
ventau biblioteca nu a fost prea mare, doar câteva zeci
pe lună. Având în vedere că unii ofiţeri nu mai resti-
tuiau revistele și publicaţiile împrumutate, Comitetul
de administraţie s-a văzut nevoit să ia măsuri pentru a
reintra în posesia lor, expediind adrese către unităţile
militare cu rugămintea către comandanţi de a le pune
în vedere ofiţerilor din subordine să înapoieze cărţile
împrumutate.
Comitetul s-a preocupat inclusiv de mișcarea
sportivă, dar și aici s-au întâmpinat aceleași dificul-
tăţi legate de spaţiul insuficient. În amintita Adunare
1...,35,36,37,38,39,40,41,42,43,44 46,47,48,49,50,51,52,53,54,55,...265
Powered by FlippingBook